Muscuta cu Basmaluta Rosie

Muscuta cu Basmaluta Rosie

Din Seria „Fiii Reginei Muste”

Muscuta cu Basmaluta Rosie
de Gratiana Lazarescu

Prima parte de poveste,
Ca de-aicea mult mai este...

Toata lumea, de la mare la mic si de la mic la mare, stie ce-i aceea o musca.
O musca-i o... musca si-atat, ar zice unii, numai ca eu am cunoscut pe cineva care mi-a spus ca nu e chiar asa.
Auzise el despre niste vremuri, habar n-avand cat erau de indepartate, pe cand mustele mai faceau si altceva decat sa bazaie si sa enerveze tot ce intalneau in cale, fie oameni, cai sau vaci, oi, chiar si gunoaie... sau nu, nu, cred ca mai degraba pe ele le rasfatau.
De fapt, sunt singurele cu care se inteleg foarte, foarte bine.
Numai ca ele nu sunt fiinte, neavand viata, ci niste... gunoaie, niste... niste lucruri sau obiecte... de gunoaie!
Cand te gandesti la ele nu-ti vine altceva in minte decat murdarie, murdarie si iar murdarie.
A! Ar mai fi ceva, un miros ingrozior.

Pe atunci, in vremurile despre care va spun, ajunsese la o mare faima regatul mustelor.
Regele lor era un muscoi frumos, cu capul mare si trupul albastru inchis cu luciri verzui, purtat in zbor de niste aripi uriase.
Isi conducea cu maiestrie regatul, stiind sa dea fiecaruia cate ceva folositor de facut.
Erau vremuri infloritoare pentru intregul neam al mustelor, mai cu seama pentru cei de la palat care nu mai pridideau, incepand lucrul pe cand inca nu se lumina afara si terminand-o la vreme de innoptare.
Si asta pentru ca regele avea tot timpul musafiri -prieteni si rude de rang inalt, din toate colturile lumii.

Iata, dragi copii, ca tot palatul, de la cel mai mic piciorus pana la cea mai puternica aripa, era intr-o forfota de nedescris asteptand vizita imparatului moliilor.
Aveau atata treaba de facut bietele muste care de-abia mai gaseau o clipa sa inchida   cate-un ochi incat, din bazait in bazait, s-a auzit in toata tara ca la curtea regelui era mare nevoie de... aripi de lucru.
Si iata ca, intr-o zi, se grabi sa se arate o tanara musca, cam fragila, e drept, care ar fi vrut si ea sa-si gaseasca un locsor acolo.

Vazand o mare ingramadeala la poarta palatului -asta e, dragii mei, mustele, oricat de organizate ar fi, nu pot invata in ruptul aripilor sa stea ordonate intr-un sir – tanara musca si-a dat seama ca nu are pe  unde-si strecura nici macar un piciorus.
S-a gandit ea bine ce s-a gandit si, cu o basmaluta rosie legata sub barbie s-un sortulet la fel, a aparut la poarta palatului, bazaind timid dupa ce toata gramada se imprastiase.

Muscoiul de ordine isi indeplinise datoria si alesese deja noile muste lucratoare.
In prima clipa nu s-a lasat intimidat dar, mai apoi, auzindu-i bazaitul si suspinele insistente, i-a trecut prin cap ca asa modesta si ingrijita, gata pregatita de treaba, ar putea fi de folos.
Si asa, tanara musca isi facu intrarea mult dorita la curtea regala!

Zilele treceau si oriunde te-ai fi aflat, in orice incapere, salon, turn, camara sau camaruta, nu auzeai decat un bazait neobosit, semn al trudei tuturor.
Incet-incet, zi dupa zi, suratele muste incepura s-o ocoleasca pe nou-venita cu basmaluta rosie, dand-o cand in dreapta, cand in stanga. Ei, si pentru ca stiu ca va intrebati de ce oare se intamplau  toate acestea, am sa va povestesc neintarziat cum s-au petrecut lucrurile.
La bucatarie, dragii mei, nimic nu mai era ca inainte.
Pe ce punea mana spargea, bucate nu stia defel sa pregateasca, incurca borcanele, tocatoarele, legumele si vasele, se taia mereu, uita ce avea de facut.
In schimb isi dadea cu parerea in orice problema aparea, fie ea de meniu, aprovizionare sau organizare, bagandu-se ca... musca-n lapte.
Asa e o vorba, dragi copii, cand cineva se baga unde nu e poftit.

Mustele intra in gustosul lapte care le atrage atat de mult incat nu-i pot rezista si, fireste, inecandu-se il si murdaresc.
La spalat, calcat, apretat, intins si aranjat rufe sa nu va inchipuiti, dragutii mei, ca s-ar fi descurcat in vreun fel.
Incurca sifonierele, nu stia sa impacheteze rufele, cat de intinsul pe sfoara nu putea fi vorba deoarece, de fiecare data, o gaseau motaind la soare cu capul in ligheanul plin de rufe racoroase si curate.
Sa nu va inchipuiti ca ea l-ar fi carat!
O ajuta intotdeauna o muscuta milostiva si... mai voinica.
Nici la curatenie nu se pricepea.
Uita de unde incepea si spala acelasi loc de zece ori, alteori varsa galeata cu apa sau lasa carpele si periile murdare, asa incat, obosita fiind de-atata invarteala fara folos, o gaseau dormind, invelita cu cate un colt de covor.

Bine ca avea basmaluta rosie si o vedeau la timp ca altminteri muscoii mai batrani, care zburau mai rar, ar fi calcat-o cu siguranta! Despre treburile gradinii nici nu va mai amintesc.
Precis v-ati dat seama si  singuri, dragii mei, ca mai mult decat sa huzureasca printre flori sau sa motaie printre  tufisuri nu era in stare. Era o maestra in a obosi fara niciun folos.

Si iata ca, asa cum ni se intampla uneori si noua, oamenilor, deodata s-a intors cu fundul in sus mersul cel bun al treburilor palatului. In ziua in care regele... dar mai bine sa va spun in fir de-a par totul...

data viitoare
vorba fi-va-n continuare.
Muscute, molii,
regi, ducese,
imparati si imparatese,
toate vor benchetui,
vor canta, vor dantui
fara a se plictisi
de-al lor bazait strident,
tiuitul permanent
care-ntruna ne-ameteste
si la plici doar se opreste.

 

    Cititi si
    Despre Gratiana Lazarescu

 

 

 

Alte articole din aceasta categorie

 

Cel mai vizualizat articol din aceasta categorie