Muzicantii Ambulanti de Fratii Grimm

Muzicantii Ambulanti de Fratii Grimm

Un om avea un magar batran, care muncise din greu timp de mai multi ani, dar puterile incepusera sa-l lase. Magarul se gandi ca stapanul sau nu il va mai intretine si se hotari sa plece, pentru a-si incepe o noua viata.

Pe drum se intalni cu un caine de vanatoare care era aproape adormit si il privea cu o figura trista.

- Ce-i cu tine?
- Ah, se planse cainele. Pentru ca sunt batran si mi-am pierdut simtul mirosului, stapanul meu vrea sa ma omoare fiindca sunt inutil; asa ca am fugit din caminul meu iubit.

- Eu merg la oras, spuse magarul; vreau sa devin muzicant. Vino cu mine. Vom forma un duet si vom deveni faimosi. Cainele accepta si mersera impreuna. Putin mai tarziu, se intalnira cu un motan care parea trist si amarat.

- Ne poti spune de ce esti suparat, batranule pisoias? il intrebara .
- Vai ! suspina motanul. Pentru ca ma simt obosit si prefer sa stau  linistit pe soba decat sa fugaresc soarecii, stapana mea m-a dat afara din casa.

- Hai cu noi, il indemna magarul. Vrem sa formam o orchestra si avem nevoie de ajutorul tau.
Plecara impreuna. In drumul lor, trecura pe langa o ferma, unde vazura un cocos care cotcodacea din toate puterile.

- Buna ziua! De ce tipi asa? intreba magarul.
- Am auzit-o pe stapana mea spunand ca ma indoapa ca sa ma taie de Craciun. Pentru asta, cat voi mai trai, o sa-mi strig tristul destin.
Nu te resemna cu soarta, alatura-te noua. Ai o voce frumoasa si orchestra noastra are nevoie de tine, il incuraja magarul.

Si cei patru muzicanti isi continuara drumul. Apoi se oprira intr-o padure ca sa petreaca noaptea. Dar vazura in departare o lumina ce parea sa vina dintr-o casa.
- Am putea merge acolo, aici e foarte frig, sugera magarul. Dupa putin timp ajunsera la un conac vechi. Magarul se uita pe fereastra si le sopti celorlalti :
- Vad o masa plina de bunatati si in jurul ei niste hoti care se infrupta de zor.
- Pai mie mi-e foame, spuse cainele, si ceilalti ii dadura dreptate si se gandira la un plan.

Magarul isi puse picioarele din fata pe fereastra, cainele se sui in spatele lui, motanul se catara pe spatele cainelui si cocosul se urca pe capul motanului. Imediat incepura sa cante fiecare pe limba lui: zbierete de magar, latraturi, mieunaturi si cotcodaceli amestecate, care semanau cu strigatele unei legiuni de vrajitoare suparate. Apoi invadara camera in cel mai mare scandal posibil. Hotii fugira speriati din conac, cat de repede putura. Cei patru muzicanti se ospatara si, dupa ce ciocnira in cinstea succesului lor, adormira linistiti. Cand hotii vazura de departe ca in casa nu mai era nici lumina, nici tambalau, seful bandei spuse:
- Nu ar trebui sa mergem. Tu, adauga facand semn spre unul dintre hoti, du-te si vezi ce este inauntru.

Hotul intra fara zgomot si vru sa aprinda un chibrit.
Atunci motanul ii zgarie fata si hotul incepu sa fuga; dar se impiedica de caine, care il musca de picior. Si cand fugea spre sura de paie, magarul ii dadu o copita in spate; iar cocosul, suparat ca ii deranjasera somnul, il ciuguli de ureche, tipand “cucurigu”.
In momentul in care scapa, hotul ii povesti sefului sau ce patise :
- In casa este o vrajitoare care m-a zgariat cu unghiile; la usa, un om mi-a bagat un cutit in picior; tocmai cand scapam, un urias m-a zdruncinat cu o lovitura de bata in spate; pe langa asta, se auzea vocea judecatorului tipand: «Aducetimi-l aici», in timp ce ma trageau de urechi. Am scapat ca prin minune….

Si toata banda se indeparta de acel loc, tremurand de frica.
Muzicantii se hotarara sa ramana in conacul parasit si acolo traira si cantara impreuna multi ani.

 

Povestea face parte din volumul Basme de Charles Perrault, publicat in Romania de EDITURA GIRASOL. Este interzisa reproducerea ei in scopuri comerciale, fara acordul editurii. Toate drepturile rezervate.

Alte articole din aceasta categorie

 

Cel mai vizualizat articol din aceasta categorie