Despre copii, pentru copii, dedicat copiilor si parintilor. Sfaturi medicale, adrese utile, retete culinare, povesti, idei si sfaturi practice, comunitatea parintilor

scrie-ne | scrie-ne | Cont nou | Autentificare    

StiriSfatul mediculuiMame celebreAlimentatieSfaturi practicePovestiAgendaUtileNume bebe

Taur

 

Horoscop
Zilnic

  Te afli intr-un mediu ceva mai agitat, ..  

» mai departe

concurs

trimite felicitare

trimite invitatie

jocuri

forum

Mail-ul dumneavoastra a fost inscris in baza noastra de date.

In scurt timp veti
primi un e-mail
cu detalii.

Multumim!

inscrie-te la newsletter-ul prokid.ro

Te afli aici: Povesti | Povesti | Poveste de Craciun

Poveste de Craciun

close

Trimite

Poti trimite la maxim 5 prieteni simultan

Poveste de Craciun

Da PLAY si ASCULTA acum povestea spusa de Cove !   Povestea este scrisa de Oana Machidonschi si face parte din cartea “Vesti-Povesti pentru cand cresti” aparuta la Editura Aramis. P

trimite Poveste de Craciun prin Yahoo Messenger trimite Poveste de Craciun Facebook trimite Poveste de Craciun Twitter trimite Poveste de Craciun mail

Postat la: 24 nov 2011   vizualizari 6122 vizualizari   comentarii 2 comentarii

print mareste text micsoreaza text reseteaza dimensiune text

 

Da PLAY si ASCULTA acum povestea spusa de Cove !

 

Povestea este scrisa de Oana Machidonschi si face parte din cartea “Vesti-Povesti pentru cand cresti” aparuta la Editura Aramis. Pe CD-ul care insoteste cartea, povestea este interpretata de actorul Gabriel Coveseanu (Cove).

 

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi fost, povestea asta n-ar fi avut nicun rost…

A fost odata o iarna ca mai toate iernile. Mai cu zapada, mai cu dor de zapada – ce mai, o iarna cum mai fusesera atatea !

Insa tocmai desprea acea iarna vreau eu sa va povestesc. Si despre o fetita ca mai toate fetitele va fi povestea mea. Si..inca despre ceva.

Iar acum frumusel v-asezati si povestea-mi ascultati.

Asta fetita, zic sa-i zicem…Bulinuta. Sau, fiind ca multe altele, si-asa o putem boteza: O-Fata-ca-Multe. Cuminte cum sunt toti copiii, mai cu seama in apropierea Craciunului, Bulinuta n-avea de ce sa fie…altfel. Fie vorba intre noi, ea era ascultatoare mai tot timpul si incerca sa nu-i supere pe cei din jur, oameni mari ori copii. Uneori reusea, alteori doar se straduia. Si, binenteles, uneori mai si gresea.

Insa, in anul acela, bulinuta chiar era mandra de ea. Fusese cuminte, poate chiar prea cuminte pentru un copil de varsta sa – caci trebuie sa stiti – ea avea…varsta-copiilor. In acel an, ea invatase cat de mult putuse, bunatate daruise, frumos se jucase, parintii-si ascultase. Asa se face ca gandul la darurile de sub bradul de Craciun ii pictau noptile cu vise frumoase…

Si veni, dragi copii, chiar veni dimineata Zilei Sfinte de Craciun.

Si asa cum pe la noi se obisnuieste, tot astfel Bulinuta si ai sai se adunara de prin odai.

Ehehehei, ce brad frumos mai aveau ei ! Cum statea el, falnic, in coltul din dreapta al celei-mai-mari-dintre-odai ! Gatit, impodobit, ce mai-era un brad iubit !

Si ce daruri, ce surprize crengile bradului ascundeau ! Pe rand si fara a sta pe gand, toti cei din familie isi primeau bucurosi darurile de la Mos Craciun. La randu-i, Bulinuta abia-astepta sa ajunga la surpriza sa !

Ce credeti voi ca a gasit ea sub brad, frumos asezat ? Un dar, hai sa-i zicem..mai ciudat: un ravas – « Oare-i scris de un poznas ? » -fu primul gand al Bulinutei. Si-n timp ce-l citea, tot mai mult realiza ca da, era pentru ea ! La nume : « Pentru Bulinuta » (uite, mi-a scris corect numele, care e mai greut !) ; la varsta a scris, corect si decis, varsta copilariei (e clar, stie exact cand m-am nascut !), iar la adresa « casa copilariei mele ».

Vazand darul ce primea, biata Bulinuta se-ntrista de-a binelea : « Adica eu asta primesc de Craciun ? Un ravas ??? »

            Blanda, asa cum sunt mamele, mai ales cand isi vad intristate odoarele, tot asa, mama Bulinutei incerca s-o inveseleasca : « Ia vezi tu, ce scrie in ravas ? Poate-i un mesaj.. »

Si, cu voce tare, cu ochi plini de mirare, Bulinuta citi ravasul familiei sale :

Chiar de nu-s cum se-obisnuieste,

Eu sunt un dar, dar…din poveste,

Venit asa, fara de Veste.

Si-s adus de ursitoare,

Ce-ti cer sa pleci pe o carare,

Obligatoriu cu mult soare.

Pe asta carare vei intalni

Atatia, de nu-ti vei aminti,

Insa doar unul va conta,

Caci iti va da in dar comoara sa.

Ursitoarele-ti dau sfat dibaci :

Sa cati cartea unui vraci !

Iar cartea cand o vei gasi,

Cu o comoara te vei imbgati !

 - Hii, o comoara ! spusera dintr-o suflare cu totii. Iti dai seama, vei fi bogata, Bulinuta ! ii spuse fratiorul ei, asa mic-pitic cum era pe vremea acelui Craciun.

- Da, dar vedeti voi, pana ajung la comoara, mai e o mica problema, trebuie sa rezolv o tema !raspunse Bulinuta, un pic confuza.

- Bulinuta, veni si randul tatalui, tu ai avut atatea si atatea teme. Doar n-o fi chiar atat de greu ?!

« E drept, ce spui, e adevarat,

De atatea teme m-am ocupat

La asta tema ma gandesc pe dat’ ! »

Asa-i linisti ea pe cei din familie. Cum facea de obicei. Doar nu era sa le strice bunatate de veselie, cu nelinistea ei..o copilarie !

Bulinuta isi lua tema in serios si facu din ea un …mare rost. Si-ncepu ea sa-ntrebe, in stanga si-n dreapta, in sus si-n jos, pe toata lumea, corect si frumos.

Intrebarea ce punea cam asa suna :

« Te rog, nu te supara

De-ndrazneala mea,

Ai intalnit prin calea ta,

O carte straveche

Care n-are pereche ?

E scrisa demult,

Aici, pe Pamant,

De un vraci anume,

Cica-i o minune !

Trebui’ s-o gasesc

Sa ma-mbogatesc ! »

Caci ..nu-i asa, ea avea de gasit o..comoara. Care o astepta, chiar pe ea, sigur-sigur pe undeva. Timpul, ce sa va spun, se scurgea, la asta e recunoscut a fi maestru ! Si, odata cu el, si speranta Bulinutei crestea. Tot pe atunci, ea realiza ca nu-i deloc usoara aceasta tema a sa. Pana intr-o zi, cand comoara I se paru cam rea, fiindca  tot nu o gasea; si-si spuse-n gand:…”tema asta-i grea!”

Nimeni, absolut nimeni nu ii dadea fetitei nici cea mai mica idee despre unde ori la cine se afla cartea – comoara ei adica.

Noroc ca Bulinutei ii placea sa invete, sa citeasca, sa rada si sa scrie. Si, pentru ca vesela-i placea a fi, adesea se juca cu multi copii. Si mai lasa deoparte Tema. Insa multi si dorea sa rezolve problema.

Daca vazu ea Bulinuta ca oricat ar fi de draguta cu cei ca ea, comoara tot ascunsa statea, hotari sa-si indrepte gandurile si atentia catre alte si felurite vietuitoare, care mai de care – pentru ca multe mai intalnea pe carare !

Intr-o zi intreba un catel ; intr-alta, un vitel. Intr-o zi striga dupa pasari ce zburau prin cer, iar in alta, culmea, lua la-ntrebari..un rinocer.

Bietele animale nu stiau raspunsul la-ntrebare si-ncercau sa fie bine crescute : « Stii, noi nu stim prea multe.. ‘’

Intr-o zi, vazand ca situatia-I grava, Bulinuta se aseza sa se odihneasca pe o banca. Vazand-o trista cum era pe atunci, un robotel tare, tare frumusel se aseza langa ea. Mirata la vederea robotelului, Bulinuta ii intinse mana si-i spuse :

- bulinuta sunt eu !

- Incantat. Sunt robotel !

- Robotel, spui ? De ce asa ?

- Pai  …findca-i asta-i lumea mea.

- Adica? Te rog, explica, explica!

- Sunt foarte destept, de nimic nu am frica !

De cand ma stiu, am tot invatat,

Ca toti din lumea mea am vrut sa fiu.

- Bine, de acord, toti copiii invata,

Caci altfel n-are cum sa-ti fie bine in viata.

Pana-aici nimic nou, crede-ma pe cuvant.

Sunt multi baieti care-nvata mult pe Pamant.

- Dar, dar vezi tu, eu, fiind robotel,

N-am suflet, cum are orice baietel.

- N-ai suflet zici tu? Si crezi ca-i asa?

- Asta-mi repeta mai toti din lumea mea.

Sau…daca-l am, sa nu-l bag in seama

Si-astfel de nimic sa n-am teama!

Acestea toate fiind spuse, Bulinuta pe ganduri se puse. Si-ncepura ei sa trancaneasca, ce mai, sa se-mprieteneasca. Vai, si ce radeau, ce se-amuzau, cand, din cand in cand, se si jucau. Caci’ din acea zi, tin sa va spun, Robotelul tot ii aparea in drum…

Bulinuta ii povestea multe noului ei prieten, insa despre tema ei, despre comoara, nu-i sufla o vorba. Erau treburi….lumesti, gandea ea. El, Robotel, fiind si foarte destept, precis si distins, ar fi ras cu siguranta daca ar fi auzit despre… o simpla carte. Asa ca Bulinuta isi vedea mai departe de toate cele, era ca-ntotdeauna silitoare, dar nu uita de intrebare : « Unde este cartea, oare ? » Si-o cauta in continuare..

Pe atunci ca si acum, timpul tot asta facea : trecea-trecea. Iar prietenia dintre ea si Robotel crestea-crestea. Si aceasta prietenie, ca toate prieteniile sincere si adevarate ,ii bucura pe amandoi. Bulinuta afla de la Robotel cate-n luna si-n stele, el ii explica multe mistere. Iar ea, prietena amuzanta si haioasa, il facea pe Robotel sa se simta…in viata. Il facea sa rada dinadins, ii spunea povesti nenumarate, ce mai vorba: ar fi putut sa scrie o carte !

Pe nestiute si afland atat de multe, Bulinuta incepu sa uite de tema ei: comoara. La randul sau, Robotel vedea cum trairea i se schimba, caci el singur avea zile cand se gandea : « Chiar o fi de Robotel inimioara mea ? »

Toamna era de acum pe sfarsite. « Si ce frumoasa e toamna ! », spuse Robotel intr-o zi. « Da, fiindca e ziua mea », rase Bulinuta. Si viata de copil i se paru draguta. Si doar catre sine: « Asta-i spusa din suflet ! Chiar are suflet Robotel. Doar ca nu stie de el… »

Si-ntr-o zi cu soare mult, cum sunt atatea pe Pamant, Bulinuta hotari ca a sosit vremea sa-i scrie lui Mos Craciun. Nu o facuse niciodata, asa ca se apuca pe data. Si-i scrise ea o scrisoare in care ii povesti cum a tot cautat comoara despre care ii vorbea ravasul primit chiar in dar de la el, de la Mos Craciun adica. Cat s-a straduit, cat si-a dorit si a incercat – dar comoara-carte tot nu a aflat. Si-i mai spunea fetita Mosului ca multe lucruri bune a-nvatat cat timp a cautat. In loc de « La revedere », Bulinuta il ruga pe Mos sa nu se supere pe ea, caci nu va mai cauta comoara. Nu pentru ca nu ar fi vrut mult-mult sa citeasca acea carte, insa fetita de-acum stia : tare bogata mai era ! Si de-o gasea, cu atat mai bine pentru ea era !

La scurt timp, cu Robotelul, din nou se juca. Deodata, Bulinuta ii spuse :

- Am sa-ti spun ceva. I-am scris lui Mos Craciun!

Vazand cum albastrul ochilor lui Robotel devenea tot mai intens, fetita hotari sa-I spuna despre carte – stia ca nu-i bine sa-i ascunda ce avea pe suflet. Povara aceasta tare mult o apasa, iar Robotelul tare drag ii mai era! Si Bulinuta incepu sa depene povestea, venita peste ea, cum stiti, fara de veste.

- Tu stii, i-am scris lui Mos Craciun

Ca tare sunt bogata eu de acum !

Ca multe lucruri minunate am invatat,

De cand eu pe carare m-am aflat.

Si i-am mai spus cum eu te-am intalnit pe tine,

Ca esti un Robotel cum se cuvine.

Dar mai presus de toate, esti adevarat,

Si-ai suflet minunat, dar..de baiat !

- Bulinuta, si eu vreau sa-ti spun,

E important sa stii secretu-acum,

Eu am o carte, poate-i fermecata.

Uite..ti-o arat indata !

- Stai ,Robotel, ca nu am terminat

Si-am sa-ti marturisesc pe dat’:

Candva un vraci o carte a scris,

Iar eu am cautat-o dinadins,

Sperand sa ma imbogatesc asa,

Se spune ca ascunde o comoara ea !

- Comoara spui c-ascunde cartea !?

- Da, ravasul de la Mos Craciun asa spunea !

- Ce treaba are cu asta Mosul bun ?

- Nu stiu, dar poate aflam acum.

- Tu, Bulinuta, tu mai cauti cartea ?

- Pai ? Nu prea, ca-s bogata asa..

- Asa, adica cum? Raspunde acum!

- Cu tine langa mine, uite asa, pe drum!

Si-n acel moment, numit simplu, « moment unic », Robotel arata Bulinutei o carte. Luata pe nepregatite, Bulinuta aproape ca nu mai stia sa citeasca. Si doar literele aurii erau frumos asezate pe acea coperta, ca…asa-s copertele de carte.

Pe post de titlu, era scris « Poveste », si-n loc de autor, o semnatura.

- Ce scris, de nu-nteleg ce spune ?!, se incrunta Bulinuta.

- Pai, e o mazgalitura, zambi Robotel.

- Nu pricep, ajuta, de ce taci ?

- Chiar nu-ntelegi ?! E scris de vraci !

- E cartea vraciului ? Si e la tine ?!

- Da ..e demult la mine !

- Ce o mai cautam ! si ea la tine era.

- Dar nu ai intrebat. Pesemne, te astepta !

- Iti multumesc. E darul cel mai dar !

- Iar prietenia ta este un dard in dar !

Si aici, copii, povestea st ape loc. Iar timpu-ncremeneste- asa se-ntampla, uneori, intr-o poveste !

Acum nu va mai spun ce s-a intamplat, caci…este simplu de aflat.

Oricum, voi ati inteles cum a devenit Bulinuta, pe de o parte, o fetita inteleapta si mai bogata…cu o carte.

Ca a-nteles cum e cu bogatia, ca pretuieste cel mai mult iubirea, prietenia.

Iar Robotel, daca n-ati priceput, s-a cam schimbat de cand povestile fetitei a stat si a ascultat. Acum stie, si tare-i mandru el :are un suflet minunat, dar..de baietel, nu robotel ! Purtand acel costum de robotel, pe multi ii pacaleste, dar nu pe cei ce stiu asta poveste…Se spune ca si azi cei ce-l intalnesc, pentru sufletu-i mare, cu totii-l indragesc.

Si acum cu mare drag va spun :

Capul pe perna si …Somn bun !

Si nu uitati :credeti in Mos Craciun !

Obligatoriu…

 
  

Adaugare

  

comentarii

Postat de aaaa@yahoo.com la 08 dec 2011, 16:11
:))

Postat de MIHAELA MITROI la 21 mar 2014, 17:02
Felicitari Oana, succes in continuare! Chiar mi-a placut f mult povestea... si ma stii cat de chitibusara sunt...pupici.

 

Alte articole din aceasta categorie

 

Cel mai vizualizat articol din aceasta categorie

"Motanul Incaltat" de Charles Perrault
Motanul Incaltat de Charles Perrault   A fost odata un morar care avea trei fii, un magar si un motan. La moartea sa, fiul cel mare mosteni moara, celui de-al doilea ii reveni magarul si celu.. Citeste mai departe 36360 vizualizari     24 comentarii

 

Cursul valutar

1 EUR = 4.7081 LEI

1 USD = 4.1377 LEI

1 GBP = 5.3199 LEI

1 XAU = 170.15 LEI

Voteaza!
Ii invatati pe copii sa-si aniverseze cu prietenii ziua de nastere sau onomastica?

Alte sondaje       DA       NU  

Personalizeaza
background
connect connect connect