Soricelul alb

Soricelul alb

Soricelul alb

de Charles Perrault

 

Regina zanelor pregatea o mare petrecere pentru sarbatorirea primaverii si natura intreaga isi striga veselia in cele patru vanturi.

In regatul zanelor era o forfota continua: toate gingasele fapturi isi lustruiau aripile transparente si baghetele magice.

Veni in sfarsit mult asteptata ora si toate se indreptara catre palatul regal in trasuri fantastice: o imensa cochilie de scoica, trasa de fluturi frumosi; o frunza mare de salcam purtata de vant; nu lipseau gigantele si transparentele libelule.

Doar o zana lipsea de la petrecere. Era dulcea Angelina, zana plansetelor, cum o numea surorile sale, pentru ca tot timpul compatimea nefericirea altora. Chiar in acea dimineata auzise plangand niste copii si nu se putuse abtine sa nu se indrepte grabita catre casa de unde veneau plansetelor.

Era casa unui taietor de lemne care plecase cu sotia cu o zi in urma si inca nu se intorsese. Cei cinci copii ai sai plangeau de mama focului si Angelina se vazu nevoita sa-i ajute.

Ii spala, ii pieptana si le dadu de mancare. Apoi incepu sa le coasa hainutele. Atunci isi aminti de petrecerea pe care o dadea regina zanelor in acea noapte.

„Am sa plec imediat”, gandi ea, „inca nu sunt in intarziere.”

Dar cand se insera, pe copii ii apuca frica si o rugara pe Angelina sa nu plece. Iar ea se gandea: „Inca mai am timp.”

Pregati cina si tocmai le dadea sa manance, cand se auzi un greiere care canta:

-       Angelina, ospatul a inceput si regina iti simte lipsa.

Zana vru sa plece, dar copiii se agatara de hainele ei plangand. Ea gandi: „O sa plec cand vor adormi.”

Tocmai veghea somnul copiilor, cand se apropie de ea un fluture imens care ii spuse:

-       Angelina, regina incepe sa-si faca griji din cauza absentei tale.

 

Zana se ridica sa plece, dar cel mai mic dintre copii se trezi plangand si biata zana se aseza iar langa el, ca sa-l linisteasca. In acel moment se auzi o voce plina de furie si suparata, care striga:

-       Unde este Angelina?

Angelina recunoscu vocea reginei sale si, inspaimantata, pleca atat de repede din casuta, incat isi uita bagheta magica.

Trebuie sa va spun, iubiti cititori, ca pentru zane, sa uite bagheta magica era cea mai mare greseala.

Cand Angelina ajunse in marele salon unde erau reunite toate zanele, se iscara multe murmure:

-       Pedeapsa va fi drastica, spuneau unele.

-       A avut grija de niste copii sarmani, spuneau altele, mai induratoare.

Cand le auzi vorbind, Angelina isi dadu seama ca isi uitase bagheta magica, si mergand in fata reginei, ii ceru iertare.

-       Nu te pot ierta, ii spuse regina, acum pedeapsa ta va servi ca invatatura de minte

pentru celelalte. Totusi, avand in vedere faptul ca ai pierdut timpul facand ceva bun, n-am sa-ti iau puterea pentru totdeauna. O sa te condamn doar sa umbli pe pamant o suta de ani transformata intr-un soricel alb. Astfel vei mai putea sa-i vizitezi pe prizonierii din inchisori si pe sarmani in casele lor, lucru care, dupa cum se vede, iti place mult.

O atinse pe Angelina cu bagheta sa si o transforma intr-un frumos soricel alb care, privindu-i pe toti cu ochisorii sai de culoare roz, disparu intr-o gaura.

Astfel ca, dragi cititori, daca vedeti un soricel alb cu ochi roz, ganditi-va ca ar putea fi zana noastra Angelina, care poate nu si-a indeplinit inca pedeapsa pe care a primit-o pentru ca si-a uitat bagheta magica.

 

 

Povestea face parte din volumul „Basme” de Charles Perrault, publicat in Romania de Editura Girasol.  Este interzisa reproducerea ei in scopuri comerciale, fara acordul editurii. Toate drepturile rezervate.

Alte articole din aceasta categorie

 

Cel mai vizualizat articol din aceasta categorie