Cum devine un copil rasfatat?

Cum devine un copil rasfatat?

Copiii rasfatati sunt adesea cei carora li se da totul fara nici o retinere, carora nu li se spune niciodata «nu» si care sunt lasati sa faca orice.

Pe scurt, e vina parintilor!

Daca inainte copiii trebuiau sa-si faca treptat un loc in familie si societate (ba chiar erau oarecum tinuti deoparte, asteptand «sa devina oameni»), astazi ei au devenit centrul principal de interes.

Sunt perceputi acum ca persoane cu drepturi depline a caror dezvoltare merita intreaga noastra atentie.

Acest reviriment este foarte pozitiv in sine, dar face astfel incat educatia poate deveni o adevarata provocare pentru parinti: aceea de a se imparti intre educatia autoritara de altadata si dorinta de a-si vedea copilul dezvoltandu-se cu orice pret.

 

Ceea ce complica putin lucrurile este ritmul alert al vietii de astazi, cand sunt obisnuite cazurile in care ambii parinti lucreaza.

Uneori, aceasta situatie le provoaca parintilor un sentiment de culpabilitate, pentru ca nu se simt destul de prezenti si incearca sa compenseze aceasta cum pot, uneori in mod gresit.

 

Mai exista contextul familiilor separate sau monoparentale, in care parintii pot cadea usor in capcana dorintei de a-i face pe plac copilului, din cauza sentimentului de vinovatie, a intentiei de a suplini lipsa celuilalt parinte sau, pur si simplu, din cauza lipsei de energie (este singurul care se ocupa de el).

De aici rezulta pericolul!

 

Situatii in care copilul devine rasfatat

 

La cumparaturi

De exemplu, la magazin, mama cumpara jucaria pe care o vrea pustiulica, indata ce acesta face nazuri, ridica tonul sau incepe sa fac o criza.

Ca sa-i cumpere linistea, mama ii indeplineste copilului dorinta. «Bine !Bine !Gata ! Iti cumpar mingea.»

 

La culcare

Tatal negociaza indelung cu fiul sau momentul culcarii (probabil ca acesta va avea oricum ultimul cuvant si va merge sa se culce cand va socoti de cuviinta si cand parintii vor face intocmai).

«Hai, strengarule! Fii intelegator! Ar trebui sa te duci chiar acum la culcare.»

 

La masa

Mama tolereaza, negociaza, incearca sa-l convinga, explica sau incearca «sa-l sfatuiasca» pe copil in privinta unor interdictii ce ar trebui totusi sa fie clare si ne-negociabile (pentru ca de multe ori sa cedeze in cele din urma).

«Hai, fii dragut cu mamica. Fa-mi placerea si vino inapoi la masa, sa tremini de mancat».

«Bine, scumpete! Poti sa-ti aduci papusile la masa, dar promite-mi ca mananci un pic».

Mama cedeaza la cele mai mici capricii ale copilului, incat lasa deoparte statutul ei de adult, in avantajul copilului! 

 

In vizita

«Nu vrei sa stai pe genunchii mei? Bine, voinicule, dac-asa vrei tu! Stai in locul meu, eu o sa stau in picioare».

La o petrecere a copilului: «Nu fi trist, dragule! Mami o sa stea cu tine si prietenele tale la masa, iar taticul o sa ramana la masa cu cei mari».

 

In joaca

Parintii care sunt excesiv de saritori si cedeaza la cea mai mica dorinta a copilului, luand-o chiar inaintea nevoilor lui (ceea ce adesea copilul nu apreciaza, caci n-a avut timp sa-si doreasca acel lucru). 

«Uite ce bicicleta noua ti-am cumparat. Sunt sigur ca voiai una asa! E atat de frumoasa!».

«Ai vrea sa ai televizor in camera? Sigur ti-ar placea mult.»

Parintii care trec total cu vederea comportamentele uneori gresite ale comorii lor sau care iau totul din usor, razand chiar de situatie, pentru a banaliza un anumit gest. 

«Ei, hai, jucausule, micul meu acrobat profesionist. Nu mai sari pe canapelele din magazin, sa nu te vada domnul acela».

Parintii care-si lasa copilul sa faca tot ce vrea ca sa nu-l jgneasca sunt parintii care vor tot timpul sa fie iubiti. 

«Gata! Gata! Nu mai plange! Am inteles, nu mai trebuie sa te tunzi!» «Bine, de data asta poti sa mergi cu bicicleta fara casca.»

 

Iata exemplele de comportamente care vor face ca intr-o zi, fara sa ne fi dat seama, sa ne trezim ca am pierdut controlul si ca avem de-a face cu un copil care comanda in stanga si in dreapta.

 

 

Ce-i de facut pentru a-l impiedica pe copil sa devina rasfatat?

 

Bineinteles, ne dorim pentru copilul nostru tot ce e mai bun.

Vrem sa-i oferim toate cele necesare dezvoltarii sale depline, vrem sa creasca simtindu-se iubit.

Dar unii isi uita rolul principal: a fi parinte, adica a veghea la bunastarea copilului, asigurandu-ne totodata ca stabilim niste cadre ferme si ca facem respectate anumite reguli.

Acest lucru este la fel de important, ba chiar esential pentru buna sa dezvoltare.

Nu e vorba, fireste, sa manifestam o autoritate dominanta si strivitoare (atat de frecventa candva), ci o autoritate respectuoasa si sanatoasa, care tine cont de nevoile copilului si care face in asa fel incat parintii sa nu fie temuti ci respectati.

 

Intre 2 si 5 ani, micutii nostri dobandesc notiunile de respect si autoritate, se familiarizeaza cu disciplina si invata sa traiasca dupa regulile si constrangerile stabilite.

Evident ,tot la varsta aceasta «atat de dragalasa», parintii au tendinta sa indeplineasca cele mai marunte cerinte sau dorinte ale copilului si sa-i tolereze orice.

In asta consta provocarea parintillor: sa stie sa stabilieasca limite, sa stie sa spuna «nu»!

 

 

Psiholog Suzanne Vallières

Autoarea cartii “Trucuri psihologice pentru parinti. Cum sa ne educam copilul (3-6 ani)”

Editura Polirom

 

CITITI SI

Lasam televizorul in camera copilului sau nu?

Ce facem cand copiii pun intrebari incomode

 

 

 

Alte articole din aceasta categorie

 

Cel mai vizualizat articol din aceasta categorie