Mami, tati, am atat de mare nevoie de voi!

Mami, tati, am atat de mare nevoie de voi!

Bebelusul este o fiinta extrem de neajutorata si dependenta. Cand vine pe lume, nu este pregatit sa-si gestioneze singur viata, nici fizic, nici emotional si nici din punct de vedere al provocarilor din mediul inconjurator. Ca sa ramana in viata, el trebuie protejat de ceilalti. Pe langa supravietuirea fizica, copilul mic are nevoie de parinti iubitori, care sa-l ajute sa isi formeze si sa-si mentina punctul central, stabil al personalitatii – sinele.

Copilul mic depinde total de cei care il ingrijesc: parinti, bunici, frati-surori sau bone. Si se adapteaza persoanelor care il ingrijeste. El se va adapta si atunci cand cei din jurul lui au puncte forte sau au vulnerabilitati. Din instinctele si imperativele supravietuirii pe care le are de la nastere, el va dezvolta diferite strategii de adaptare, pentru a castiga si mentine protectia celor mari. Nevoia de siguranta, resimtita emotional, este gestionata de figurile parentale.

Managementul emotional al copilului, construieste destinul psihologic care, depinde in mare masura de succesul sau esecul primelor relatii, care regleaza emotiile copilului. Strategiile de supravietuire vor fi date de reglarea emotilor in relatia cu adultii importanti, care vor modela sinele in moduri fundamentale.

Sinele copilului se dezvolta ca o functie a strategiilor adaptative si a sentimentelor, gandurilor si actiunilor. Vor exista experiente integrate sanatos, dar si experiente de respingere, imprevizibile sau infricosatoare care vor fi distorsionate sau excluse. Ceea ce este integrat va dezvolta sanatos viata viitorului adult; ceea ce nu este integrat tinde sa ramana nedezvoltat.

 

Parintii au un rol crucial in procesul de integrare. Dificultatile provenite din experientele neintegrate si nedezvoltate tin de abilitatile de a simti, gandi si relationa cu ceilalti functional. Experientele acumulate de individ in perioada dezvoltarii, cele de relationare, de traire, de gandire, sunt strans legate si se influenteaza direct. De exemplu, daca o persoana nu a fost ajutata sa-si integreze sentimentele puternice, atunci actiunea poate lua locul gandirii si el va “face fara sa gandeasca”.

Iata de ce, in procesul terapeutic, rolul psihoterapeutului este de a sprijinii pacientul pentru a gandi ganduri care au fost descurajate sau interzise de catre parintii lui, pentru a trai sentimente pe care parintii le-au descurajat sa le simta sau pentru a lua in considerare actiuni la care parintii l-au fortat sa nu se gandeasca si astfel sa nu aiba curajul sa le faca.

In terapie se faciliteaza integrarea, adica se reia dezvoltarea sanatoasa, cu primul pas – dezvoltarea emotionala. Pasul, pe care parintii nu au stiut cat de necesar le este copilului pentru urmatorii pasi din viata.

 

 

Psiholog Delia Ciobancan

Cabinet individual de psihoterapie

Tel. 0733098444

E-mail: delia.ciobancan@psychedeli.ro

 

 

Cititi si...

Care este rolul familiei in educarea copilului

10 Sfaturi pentru a controla greutatea copilului

De la ce varsta se poate testa IQ-ul copiilor

Alte articole din aceasta categorie

 

Cel mai vizualizat articol din aceasta categorie