Putem influenta starea de spirit a copiilor nostri?

Putem influenta starea de spirit a copiilor nostri?

Tendinta catre optimism sau pesimism este, cu siguranta, innascuta. Nu este, insa, de neschimbat. Timp de multi ani, conform sustinatorilor ferventi ai gandirii pozitive cu orice pret, s-a crezut ca ar fi suficient sa repetam in fiecare zi fraze de tipul: „Ma simt mai bine cu fiecare zi care trece”, „Lucrurile merg bine”, „Nu exista nimic care sa ma ingrijoreze”, „Totul va merge din ce in ce mai bine”, pentru a infaptui minunea si a ne transforma din morocanosi vesnic nemultumiti in optimisti fara rezerve.

 

In realitate, dupa indelungate si complexe cercetari, oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca nu se poate ajunge la optimism doar recitand formule magice sau pastrand in minte doar imagini triumfale. Aceasta stare de spirit se invata zi de zi, la fel ca o limba materna. Sa dam un exemplu, pornind de la momentele care se petrec in viata zilnica.

 

„Cum ti-a mers astazi?”

Copilul, obosit si infierbantat, se intoarce acasa de la scoala. De pe chipul sau se poate vedea ca este ceva in neregula. Nu apuca bine sa-si lase sa cada pe jos ghiozdanul burdusit cu carti si caiete, ca mama ii pune intrebarea obisnuita: „Cum ti-a mers azi la scoala?”

Din tonul cu care a pus aceasta intrebare, mesajul transmis copilului va fi diferit.

 

Tonul protector (scena 1)

„Cum ti-a mers astazi?” intreaba mama pe un ton grijuliu.

„Rau”, raspunde el, incercand sa adopte un ton plangaret potrivit starii de spirit a mamei sale.

„Oh, saracul de tine! Ce-ai patit?” continua mama pe acelasi ton.

(Definindu-l ca „sarac”, mama ii transmite deja copilului faptul ca el este o victima).

„Avem o profesoara noua la matematica. Si preda foarte rapid!”

„Vai! Si cum poti sa o urmaresti? In ziua de azi, profesorilor nu le mai pasa de elevii lor. Pentru ei nu conteaza decat sa-si parcurga toata programa. Stiu eu cum sunt ... Las’ pe mine! Am sa-i dau chiar azi un telefon profesoarei tale si fii linistit, am sa-i spun cateva vorbe!”

 

Tonul inchizitorial (scena 2)

„Cum ti-a mers astazi?” intreaba mama pregatita deja sa lanseze seria obisnuita de dojeni, recomandari, avertismente.

„Rau, profesoara de matematica este o scarba!”, raspunde el, furios intr-o incercare de a trece de la o pozitie de aparare la una acuzatoare in privinta profesoarei. Dar mama il face sa taca imediat si copilul nu mai spune nimic.

„Bravo! Nu inveti si totusi esti furios! Era bine daca as fi stat eu sa invat in locul tau, in loc sa muncesc de dimineata pana seara!”

„Si totusi eu am o problema! Au schimbat-o pe profesoara de matematica! Iar cea noua este o cretina ...”

„I-auzi! Profesoara este o cretina pentru ca iti da teme de facut! Nu-ti cere decat sa-ti faci datoria. Dar ce credeai tu? Ca poti avea totul fara sa muncesti pe rupte?”

„Uuuuf!”, suspina copilul. Si ca sa scape de predicile mamei, se refugiaza in camera lui.

 

Tonul neutru (scena 3)

„Cum ti-a mers astazi?” intreaba mama, fara sa se arate prea interesata de raspuns.

„Rau”, raspunde el, pe un ton descurajat.

„Hai, nu mai fi asa amarat! Nu se poate sa fie asa de rau! Vrei sa-ti fac un sendvis?”

 „Da, multumesc! Ma ingrijoreaza matematica...”

„Cu branza sau cu sunca?”

„Cu branza... E tare rea! Ne da o multime de teme...”

„Ei, n-ai fost niciodata un Einstein si, de altfel, nici eu cand eram de varsta ta...”

„Ok! Cu toate astea...” si copilul musca din sendvis.

 

Tonul acuzator (scena 4)

„Ei, cum ti-a mers astazi?” intreaba mama, sigura ca si de data aceasta „s-a intamplat ceva”.

„Ni s-a schimbat profesoara de matematica si asta nu-mi place de loc.”

„Ei poftim! Bravo! Ca si cum ar fi ceva sa-ti placa si tie. Tu crezi ca lumea ar trebui sa fie asa cum vrei tu...”

„Dar, mama...”

„Nu vreau sa mai aud tot felul de explicatii. Intotdeauna este vina altora! Tu n-ai niciodata niciun amestec!”

 

• In primul caz, copilul este compatimit fara a se cauta motivul pentru care lucrurile au mers prost.
• In al doilea se tine o predica, pornind de la presupunerea ca, in fata profesoarei, elevul nu are niciodata dreptate.
• In al treilea, mama se eschiveaza fara a tine seama de ceea ce simte copilul.
• In al patrulea, ea declara fara ocoluri ca nu are chef sa-l asculte pe copil. Sclava prejudecatilor, inainte de a afla macar ce i s-a intamplat copilului, mama taie orice cale de comunicare.
• In toate cazurile prezentate, copilul nu este ascultat si nu se tine seama de ceea ce simte. El nu poate marturisi ceea ce simte si se simte invins si lipsit de orice putere: nu este nimic de facut pentru a iesi din situatia aceea.

 

Cititi mai multe pe aceasta tema in Cartea „Copiii siguri de ei insisi intr-o lume nesigura”, Editura ALL

 

Voi in care din cele 4 cazuri va incadrati?

 

Cititi si ...

Cum ii invatam pe copiii sa gandeasca pozitiv

Cum se comporta tatal autoritar?

Cand copii le dicteaza parintilor ce sa faca

Alte articole din aceasta categorie

 

Cel mai vizualizat articol din aceasta categorie