Despre copii, pentru copii, dedicat copiilor si parintilor. Sfaturi medicale, adrese utile, retete culinare, povesti, idei si sfaturi practice, comunitatea parintilor

scrie-ne | scrie-ne | Cont nou | Autentificare    

StiriSfatul mediculuiMame celebreAlimentatieSfaturi practicePovestiAgendaUtileNume bebe

Berbec

 

Horoscop
Zilnic

  Esti capabil sa dai si haina de pe tin..  

» mai departe

concurs

trimite felicitare

trimite invitatie

jocuri

forum

Mail-ul dumneavoastra a fost inscris in baza noastra de date.

In scurt timp veti
primi un e-mail
cu detalii.

Multumim!

inscrie-te la newsletter-ul prokid.ro

Te afli aici: Povesti | Povesti | O stea si o dorinta

O stea si o dorinta

close

Trimite

Poti trimite la maxim 5 prieteni simultan

O stea si o dorinta

de Gratiana Lazarescu Intr-o iarna, nu demult, am fost intr-un orasel asezat la poalele muntilor. Nici prin cap nu-mi trecea ca in micul meu ragaz voi afla atat de multe povesti. Ma trezeam dimineata

trimite O stea si o dorinta prin Yahoo Messenger trimite O stea si o dorinta Facebook trimite O stea si o dorinta Twitter trimite O stea si o dorinta mail

Postat la: 23 dec 2010   vizualizari 4709 vizualizari   comentarii 3 comentarii

print mareste text micsoreaza text reseteaza dimensiune text

O stea si o dorinta
O stea si o dorinta

de Gratiana Lazarescu

Intr-o iarna, nu demult, am fost intr-un orasel asezat la poalele muntilor. Nici prin cap nu-mi trecea ca in micul meu ragaz voi afla atat de multe povesti. Ma trezeam dimineata si ma uitam pe fereastra timp indelungat, incercand sa ma satur de alb. Totul era acoperit de zapada grea, astfel incat mi se parea ca ma aflu intr-un tort de bezea si frisca, pudrat cu zahar din cel mai fin, din cel mai alb si din cel mai mult.

Dimineata, pe masuta joasa ma astepta cana aburinda cu ceai, chiseaua cu miere si fursecurile cu nuca si scortisoara.

- Draga mea, imi spune gazda intr-una dintre dimineti, mare bucurie mi-ai facut cu vestile pe care mi le-ai adus. Nici nu stii cat sunt de fericita ca nepotii mei sunt bine si ca se gandesc la mine.

- M-au rugat trei lucruri: sa-ti dau albumul acesta cu poze, sa ne uitam impreuna la filmul cu casa lor, gradina si prietenii lor si sa nu te las singura in zilele de Craciun. Asa ca voi pleca abia peste trei zile... asta daca ma vor lasa nametii de-afara.

- M-as bucura sa nu te lase! rase ea cu pofta.

Gazda mea era o bunica inca sprintena si frumoasa, cu o coada impletita, alba ca neaua si lunga pana la brau.

- Dar tu nu te-ai bucura, continua ea, asa ca... sper sa pleci sanatoasa unde ti-e locul. Ei, atunci dupa ce bem ceaiul in tihna ma ajuti sa impodobim bradul din fata casei. Am sa te rasplatesc!

- Nu-mi trebuie rasplata, m-am grabit sa-i raspund, nebanuind ce insemna „rasplata”.

- Te grabesti. Asculta-ma ca nu-s „ninsa” degeaba, graba strica toata treaba. Stii de cand nu l-am mai impodobit?De cand am ramas singura, si glasul ei cald s-a intristat deodata.

- Si nu s-a suparat bradutul? De unde sa aiba vina el?

- Hm! Poate, nu stiu... adica stiu! De atunci n-a mai facut niciun con. Nici n-a mai crescut. Dar nici nu s-a uscat.

- Brad bun si credincios! Inseamna ca asteapta ceva. Nu mai pot bea ceaiul in tihna, sunt nerabdatoare, i-am spus eu, ridicandu-ma din fotoliul calduros.

Intotdeauna m-a minunat verdele nemuritor al bradului. Numai el stie, dintre toti copacii de pe pamant, sa ramana, orice s-ar intampla, la fel de verde! Si intotdeauna i-am pus haina de sarbatoare cu mare emotie, intrebandu-ma de fiecare data oare anul asta ce voi gasi sub ramurile lui atat de verzi si atat de bine mirositoare.

Zis si facut. Am dat jos pe ici pe colo zapada, am agatat globuri uriase, viu colorate si ghirlande de beteala, iar in varf am asezat o stea mare, aurie.

La vremea inserarii, pe cand bradul stralucea de bucuria impodobirilor, bunica, cu obrajii rosii si zambetul pe buze, imi spuse:

- A venit vremea sa te rasplatesc. Iti voi povesti o intamplare pe care mi-a spus-o tatal meu. Nu e o poveste, ci o povestire pentru ca e vorba chiar despre el.

- Ascult, tac si iau aminte, i-am spus eu, curioasa.

Si asa, la lumina calda a serii de Ajun, ascultand colinde si band ceai de lamiie, portocala si menta, am inceput sa notez.

„Pe cand era in primii ani de scoala, tatal meu nu avea prieteni. Era slab si pirpiriu, nu prea vorbaret, nici glumet, intr-un cuvant cam pampalau. Asa i se si spunea, „Pampalaul”. Insa avea o mare calitate. Nu era suparacios. Nici chiar pe baiatul cel mai aprig din clasa nu s-a suparat vreodata. Cel care mereu ii gasea nod in papura, isi batea joc de el, ii punea piedica, ii rupea piciorul de la scaun, ii ascundea ghiozdanul, il lovea peste mana cand manca marul sau biscuitii la ora gustarii. Uneori chiar il lua la pumni, asa, intr-o doara, ca sa se dea grozav. Cine sa se puna cu „Ursu”? Asa-l poreclisera. Pampalaul indura, nestiind cum sa se lupte cu cel atat de puternic. Nimeni nu-i lua partea. Toti se declarasera prietenii lui Ursu.

Iata ca, intr-o zi din vacanta de iarna, Ursu se rostogoli cu sania si-si rupse piciorul. Grea pedeapsa! Isi ranise si bratul drept, asa ca i se cam topise cheful de dat cu pumnii.

Acum vlajganul Ursu nu mai avea cum sa intarate pe nimeni. Numai Pampalaului, adica tatalui meu cel pirpiriu si tacut, ii era mila. Se gandea cu amaraciune ca vacanta si vremea de joaca treceau, iar colegul lui suferea tocmai atunci, cand se apropiau cele mai frumoase zile de sarbatoare. Pentru ele trebuie sa te pregatesti ca sa-ti tina bucuria in suflet un an intreg.

- Ce stiti despre Ursu? Ce mai face? isi intreba Pampalaul colegii, sperand ca va afla ceva. Asa era el, ce sa-i faci, nesuparacios si milos. Ii pasa si de cea mai mica gaza daca o vedea in calea lui, asa ca o ocolea si o astepta pana era in siguranta. De-asta uneori intarzia la scoala sau acasa, insa fiindu-i rusine sa spuna adevarul... tacea. Iar ar fi starnit rasetele tuturor.

- De unde sa stim noi ce face Ursu? Nu stii ca avem intrecere de sanii?

- Asa e, suntem ocupati!

- Oho! Cata treaba avem! O sa fie si intrecerea oamenilor de zapada.

- Echipa noastra trebuie sa castige si anul acesta trofeul! Sa le aratam ca suntem cei mai tari.

- O sa mancam noi toata ciocolata! Trofeul e un om de zapada urias, tot numai din ciocolata, spusera de-a valma colegii.

- Vreti sa castigati trofeul fara Ursu? intreba mirat Pampalaul.

- Ha, ha! Da’ ce crezi, ca nu suntem in stare? Noi avem picioarele si mainile zdravene!

- Ha-ha! A ras atata de tine Ursu ca i s-a infundat si e si el pampalau acum!

- Da’ tu ce treaba ai? Ti-e dor de niste pumni? si copiii incepura sa rada care mai de care mai tare, nepasandu-le decat de joaca lor.

Tatal meu, Pampalaul, se gandi ca ei iau in vorbe de ras neputinta prietenului lor, ei fiind  zdraveni si plini de putere. Dar el stia cum e sa fi pampalau!

Trist, nu manca mai nimic in seara aceea. Toti colegii erau atat de ocupati incat nu avea cu cine sa mearga la colindat. Cum sa fie asa un Craciun? Asteapta cu nerabdare in fiecare an sa cante la usile oamenilor colindele bine vestitoare, sa-si umple buzunarele si traista de nuci, mere, colaci, covrigi, zahar candel, cornuri si cornulete. Bunica il vazu abatut si, dupa ce afla care-i era necazul, ii dadu un sfat bun de urmat.

Pe-atunci magazinele nu erau pline de globuri si beteala stralucitoare ca astazi, asa ca Pampalaul vopsi nucile cu argintiu, ghindele, stranse in ciorchini veseli, le picta in rosu, galben si portocaliu, iar din bucatele colorate de lemn taie forme de ursuleti, stelute, braduti, saniute si le insira pe fire rasucite de lana. Le aseza pe toate intr-o cutie si batu la usa Ursului in dimineata zilei de Ajun.

Bucuroasa ca un coleg a venit sa-i vada fiul, mama il pofti in casa si-l ospata cu cozonac proaspat cu nuca, mac si fructe confiate.

Ursu se bucura atat de tare incat ii rasarisera lacrimi de fericire, asa-i erau ochii de luminosi. Avea, in sfarsit, cui sa impartaseasca o vorba, un gand. Ar fi vrut sa topaie, sa chiuie, sa se invarteasca, fara sa-i pese deloc ca langa el era tocmai tatal meu, Pampalaul, cel pe care-l chinuia si batea intruna.

De la fereastra camerei lui, Ursu il privi cum impodobeste bradul. Ii facea semne unde sa mai aseze cate o podoaba, radea cand il vedea cazand cu nasul in zapada, batea din palme cand Pampalaul reusea sa aseze ghirlanda foarte sus, invingandu-si teama de a se urca pe scara si asta numai de dragul veseliei ce-o zarea pe chipul lui Ursu.

Cand ajunse la varf, dupa ce aseza steaua mare si aurie, Pampalaul il ruga sa-si puna o dorinta. De cand era mic el asa facea la fiecare Craciun si intotdeauna i se indeplinea gandul cel bun.

Ursu inchise ochii. Nu-si dorea nimic mai mult decat un prieten. Vroia sa aiba pe cineva alaturi, la tristete sau bucurii, sa se joace, sa se veseleasca si sa nu-l mai uite.

Si asa, cu cozonac, veselie si cantand colinde, petrecura dupa-amiaza de Ajun.

Pampalaul pleca. Ursu iesi la fereastra sa-i faca cu mana. Cand ce sa vada? Amandoi priveau cu uimire ghemotocul alb de sub brad. Latra fara oprire. De frig, de foame sau pentru a fi vazut ori bagat in seama. Cata bucurie a fost atunci in camera lui Ursu, nici nu poti gandi. Si peretii se incalzisera de atatea rasete si voiosie. Catelusul alb ca un fulg de nea, latos, cu ochii negri ca doua mure, sarea si se juca intruna.

- Asta ti-ai dorit? intreba Pampalaul.

- Nu chiar, raspunse Ursu printre rasete. N-am fost foarte exact, am cerut un prieten.

- A... aha! ingaima Pampalaul. Nu te-ai gandit la asa un prieten!

- Nu! Dar eu am sa tin minte seara asta de Ajun. De azi am doi prieteni! Pe Pampalau si pe... Pufulet, zise luand in brate micul ghemotoc.

Cuvintele astea au insemnat mult pentru tatal meu. De atunci, Ursu, ori de cate ori a asezat steaua aurie in varful bradului, si-a pus o dorinta. Steaua stralucitoare este   binevestitoare si el n-a uitat niciodata asta.

Si tot de atunci, nimeni nu s-a mai atins nici cu-n varf de pai, de deget sau de orice altceva, de tatal meu, Pampalaul.

Bineinteles, echipa clasei lor n-a castigat niciuna dintre intreceri. A fost trist, dar a fost si bine pentru ca asa si-au adus aminte toti cei ce-l uitasera pe Ursu ca toate trofeele i se datorau, de fapt, numai lui.”

- Asta e, draga mea, una din povestirile despre tatal meu care pentru cei mai multi a fost toata viata lui un... pampalau.

-  Unul milos si nesuparacios, care a schimbat oamenii rai in oameni buni. Am notat tot, cuvant cu cuvant. Mie imi place de Ursu. A stiut sa devina un prieten adevarat.

- Da, fusese rasplatit atunci pentru frumoasa lui dorinta, nu c-un prieten, ci cu doi. Stii, imi spuse bunica zambind, au ramas cei mai buni prieteni toata viata. Si Pufulet le-a fost alaturi multi ani. Nimic si nimeni nu i-a putut desparti. Au mers impreuna, toti trei, la colindat pana s-au asezat la casele lor.

- Alaturi de ei ai avut cele mai frumoase zile de Craciun, nu-i asa?

- Asa e. Tata imi spunea ca nu exista Craciun adevarat, cu bucurie si emotie in sufletul omului, daca nu a primit la usa lui macar un colindator care sa-i ureze ganduri frumoase  si sa-i aduca vestirea cea buna a Craciunului.

In dimineata in care am plecat m-am uitat lung la steaua aurie din varful bradului bunicii si mi-am pus in gand o dorinta. Am aflat peste un timp ca bradutul a inceput sa faca iar conuri.

Din iarna aceea bunica nepotilor -prietenii mei de departe, n-a mai fost singura niciodata in minunatele zile de Craciun.

 

Gratiana-Lazarescu-povestitor.jpg

Gratiana Lazarescu - Povestitor

 

 


 
  

Adaugare

  

comentarii

Postat de Mihaela la 23 dec 2010, 7:59
foarte frumoasa si emotionanta povestea...recunosc ca mi-au dat lacrimile de emotie cand am citito. E numai buna de citit copiilor langa brad in seara de craciun.

Postat de raluca la 23 dec 2010, 23:59
e una dintre cele mai emotionante povestiri pe care am citit-o vreodata.

e un foarte bun exemplu de prietenie adevarata. e ciudat cum oamenii se pot schimba si cum sarbatorile ne pot face mai buni. e ciudat cum chiar si cei mai rai oameni realizeaza intr-un sfarsit cat de mult gresesc si pana la urma ajung sa se ataseze de cei pe care i-au chinuit atat de mult timp. dar asta numai Craciunul poate sa faca. e magic.

Postat de Bianca la 30 dec 2010, 17:37
E o poveste minunata,m-a emotionat pana la lacrimi si eram sigura ca nasa mea o sa aduca lumina si voie buna in casele tuturor,in seara de Craciun, prin povestea ei magica.Felicitari nasa!

 

Alte articole din aceasta categorie

 

Cel mai vizualizat articol din aceasta categorie

"Motanul Incaltat" de Charles Perrault
Motanul Incaltat de Charles Perrault   A fost odata un morar care avea trei fii, un magar si un motan. La moartea sa, fiul cel mare mosteni moara, celui de-al doilea ii reveni magarul si celu.. Citeste mai departe 38414 vizualizari     24 comentarii

 

Cursul valutar

1 EUR = 4.7081 LEI

1 USD = 4.1377 LEI

1 GBP = 5.3199 LEI

1 XAU = 170.15 LEI

Voteaza!
Ii invatati pe copii sa-si aniverseze cu prietenii ziua de nastere sau onomastica?

Alte sondaje       DA       NU  

Personalizeaza
background
connect connect connect